PayPal

Donați ptr IRIR prin PayPal


"Exercițiu" la Școala de Vară
(Valeriu Antonovici)

Voices of Freedom

Voices of Freedom – Western interference? Așa s-a numit conferința internațională de la München dedicată postului de radio Europa Liberă. Un post de radio special, considerat “Vocile Libertății” din perspectiva democratică, și “amestec occidental” din cea a regimurilor comuniste din Europa Răsăriteană.

De la lansarea postului de radio Europa Liberă s-au împlinit 60 de ani, acesta fiind prilejul conferinței organizate sub patronajul primului ministru al Bavariei și al ministrului de externe al Cehiei, și găzduită de Universitatea Ludwig-Maximilian din München (28-30 aprilie 2011).

Radio Europa Liberă a însemnat de fapt mai multe posturi de radio, cel puțin aceasta era percepția ascultătorilor: cîte un radio pentru România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Cehoslovacia; plus Letonia, Estonia și Lituania din anii ‘80. Astăzi nu mai există nici unul. Radio Europa Liberă și-a atins scopul de mult: eliberarea Europei Răsăritene de comunism. Un “success story” fără egal.

Înaintea primei sesiuni

Am revăzut, cum era de așteptat, multe fețe cunoscute. Badge-urile cu numele purtătorului mi-au fost de ajutor, recunosc. Au trecut 17 ani de cînd i-am văzut pe unii colegi pentru ultima oară. Și nu eram puțini la Europa Liberă – în clădirea de la München lucrau aproape 1.000 de oameni (inclusiv cei de la Radio Liberty). Am schimbat cîteva cuvinte cu “americanii” John Savee, Barry Griffiths, de la Central News, Roley Eggleston, neobositul nostru corespondent special. Nu mi-a fost greu să-i recunosc, evident, pe fostii colegi din departamentul românesc și din secția de documentare (Carmen Pompey, Dan Stancu, Anneli Ute Gabanyi), sau pe Richard Cummings și Ross Johnson, cu care m-am întîlnit de mai multe ori în ultimii ani și cu care am vorbit și acum, pe îndelete, la o cafea. Am revăzut colegi din secțiile bulgară, maghiară, ceho-slovacă, polonă. La un moment dat am remarcat un tînăr ofițer într-o uniformă cu eghileți, și alți doi tineri cu “urechelnițe” și aspect de agenți de security (altfel, foarte discreți), și am realizat că apăruse printre noi fostul coleg Toomas Ilves, acum președintele Estoniei (tînărul ofițer era aghiotantul, care nu-l scăpa din ochi nici o clipă). Din partea consulatului român din München au venit la conferință dna consul general Brândușa Predescu și dl vice-consul Michael Fernbach. În seara primei zile am fost invitați cu toții la o recepție oferită de primul ministru al Bavariei în superbele saloane ale Residenz (fostul palat regal). Aici au apărut cei mai mulți dintre foștii colegi, și sper să nu-mi fi scăpat cineva: Trudi Dumitrescu (Ioana Crișan), Hannes Acker (Mircea Ioanid), N.C. Munteanu, Șerban Orescu, Nicolea Stroescu, Andrei Ștefănescu, Ion Dumitru, Mihai Rusu.

Richard Cummings

Conferința a constat din 5 panel-uri programate de-a lungul a două zile și jumătate, plus cîteva mese rotunde. Cei mai mulți dintre cei 18 vorbitori au fost experți și cercetători de la diverse centre universitare din lume. Doar Ross Johnson, Richard Cummings și Petr Brod au fost, dintre vorbitori, “veterani” ai Europei Libere. S-au evocat diverse aspecte și întîmplări din istoria radioului, s-au schițat interpretări istorico-politice, s-a amintit de momente dificile, dar și de clipe de o satisfacție fără egal din anii 1951 – 1989. Despre departamentul românesc al Europei Libere au vorbit cercetătorii Ioana Macrea-Toma, Petru Weber și Anamaria Neag. Iar ultimul panel al conferinței, sîmbătă dimineața, a fost condus de Camelia Crăciun de la Universitatea București. Comunicările prezentate la conferință urmează să fie publicate într-un volum special pe care vi-l recomand de pe acum.

Liviu Tofan
München, 30.04.2011

În pauză

Ross Johnson, Roley Eggleston, Petr Brod

Universitatea din München

Comments are closed.