PayPal

Donați ptr IRIR prin PayPal


"Exercițiu" la Școala de Vară
(Valeriu Antonovici)

Un telefon de amenințare

Știam că deranjăm. Am avut semnale clare că existența noastră, a IRIR, deranjează. Ne ocupăm de un domeniu delicat. Istoria recentă e plină de întrebări la care mulți – foarte mulți și foarte prezenți încă – nu vor să se afle răspunsul. De aceea, domeniul trebuie controlat. Măsurile luate în acest sens sunt evidente – vezi cele întîmplate cu IICCR și INMER. Noi însă, IRIR, nu suntem sub control. Asta deranjează. Subiectele la care lucrăm nu convin, ar trebui să rămînă îngropate. Persoane care colaborează cu noi aud, de ici, de colo, că nu fac bine. Faptul că suntem tot mai activi, mai prezenți, deranjează în mod clar. Ba supără, chiar enervează. Cred că așa se explică telefonul de amenințare/intimidare primit miercuri seară (16 februarie, ora 21:18). A sunat de pe un număr neidentificabil. Îmi știa numele. A început să înjure. Apoi, mesajul: „Hai că mai am cîțiva înaintea ta, după care mă ocup și de tine. La mulți ani!”.

M-am simțit, brusc, mult mai tînâr. Cu cel puțin 20 de ani. Metode vechi, voci noi. Cunoaștem. Că am avut de-a face cu Securitatea pe cînd eram la Europa Liberă, mi se pare firesc. Dar am avut de-a face cu Securitatea și în 1992, cînd ea nu mai exita, chipurile, de cîțiva ani. Acum? Inexistența manifestă a Securității este unul din paradoxurile democrației românești.

Îl aștept pe curajosul pitit sub un număr anonimizat să revină, cum a promis. Voi contoriza aici toate amenințările. Sau, vor realiza că, de fapt, ne fac un compliment prin această abordare și vor înceta, sau vor schimba tactica. Vă voi ține la curent.

Liviu Tofan

P.S. Dacă vreo autoritate dorește să se autosesizeze – well, be my guest. Verificarea apelului ar fi un fleac. Ceva îmi spune însă că „autoritățile” sunt, oricum, la curent. Domnilor, v-a scăpat un tîmpit de sub control! Se-aude?

Comments are closed.