Un studiu de Mihai Burcea si Mihail Bumbeș
Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR) şi Miliţia Spirituală vă prezintă 3 dosare întocmite de Poliţia de Siguranţă pe numele comunistului Ceauşescu Nicolae. Aceste dosare au stat la baza realizării unor studii biografice oficiale ale lui Ceauşescu Nicolae de către istoricii perioadei comuniste. De asemenea, o serie de documente au fost extrase în mod selectiv din aceste dosare, fiind prezentate de aparatul de propaganda al PCR în copii sau duplicate în diferite muzee şi expoziţii omagiale, pentru a glorifica trecutul revoluţionar al tânărului Ceauşescu.
Interesant este faptul că, din aceste dosare, rezultă că şi Poliţia de Siguranţă urmărea, aresta şi interoga persoanele minore asemenea viitoarei poliţii politice comuniste, Securitatea, instituţia care a ridicat aceste practici la cote nemaiîntâlnite. Totodată, din aceleaşi documente reiese că în perioada interbelică au fost sădiţi germenii viitoarei legislaţii represive comuniste. Şi în acea epocă s-a practicat metoda internării administrative a persoanelor suspecte de activitate antistatală pe o perioadă determinată, în baza unei decizii MAI. O altă măsură represivă prevăzută în Codul Penal adoptat în 1936 şi care a fost în vigoare până în 1968, a fost articolul 209. Aşa cum rezultă din fişele de penitenciar aflate într-unul din dosare, Ceauşescu Nicolae a fost condamnat în august 1939 la 3 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale” – art. 209 din Codul Penal. În baza aceluiaşi articol din Codul Penal au fost condamnate în anii ’50 – ’60 câteva zeci de mii de cetăţeni care îşi exprimaseră opoziţia faţă de regimul comunist pe diferite căi: luptă armată, manifestaţii, bancuri, propagandă anticomunistă, literatură interzisă ş.a.m.d.
Dosarele de urmărire întocmite de Siguranţă nu-i vizau doar pe comunişti sau simpatizanţi, ci întreaga stângă românească (social-democraţi, socialişti, membri ai mişcării sindicale etc.). Astfel, poliţia politică interbelică a strâns în arhiva sa zeci de mii dosare de acest fel.
Mai multe persoane care au fost implicate în urmărirea, arestarea, anchetarea sau condamnarea lui Ceauşescu Nicolae, vor face ani grei de puşcărie după 23 august 1944. Prezentăm pentru exemplificare fişele matricole penale ale deţinuţilor Ananiu Anton (fost comisar ajutor de poliţie), agentul Niculescu Toma din Serviciul Poliţiei Sociale pendinte de Prefectura Poliţiei Capitalei şi maiorul Aniţei Vasile (magistrat militar). Aceste fişe provin din Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi sunt disponibile pe site-ul www.iiccr.ro
Prima arestare a lui Ceauşescu Nicolae s-a produs în 1933, la doar 15 ani, pentru că răspândise manifeste cu ocazia unei greve şi îndemnase la acte de sabotaj. În următorii ani va fi arestat de mai multe ori, suferind condamnări la ani grei de închisoare corecţională pentru activitate comunistă, infracţiuni contra liniştii publice şi uneltire contra ordinii sociale (în iunie 1936 a fost condamnat de Tribunalul Militar Braşov la 2 ani închisoare, amendă şi 1 an interdicţie de a părăsi comuna Scorniceşti; în august 1939 a fost condamnat în contumacie de către Tribunalul Militar Bucureşti la 3 ani închisoare – va fi prins de organele de Siguranţă abia în iulie 1940 când a fost depus la penitenciarul Jilava)[1]. A fost deţinut în penitenciarele Braşov, Doftana şi Văcăreşti (iun. 1936 – dec. 1938), Jilava (iul. – aug. 1940) şi Caransebeş (aug. 1940 – iul. 1943),Văcăreşti (iul. – aug. 1943) şi Lagărul de internaţi politici de la Târgu Jiu (aug. 1943 – 23 aug. 1944).
Adresele la care a locuit Nicolae Ceauşescu în Bucureşti în anii ’30:
- Calea Şerban Vodă, nr. 15 (noiembrie 1933)
- Strada Canonicul Bunea, nr. 6 (septembrie 1934). În prezent poartă denumirea de strada Sulina.
- Strada Slătineanu, nr. 14 (august 1934)
- Strada Nisipari, nr. 14
- Strada Făt Frumos, nr. 48 (iulie 1934)
- Strada Bibescu Vodă, nr. 19, camera 27 – la mansardă (iulie 1940)
- Str. Radu Vodă, nr. 1 (septembrie 1939)
Funcţii: membru în UTCdR din 1933 şi PCdR din 1936; secretar al Comitetului regional al PCdR Prahova (1936 – 1938); activist al Organizaţiei PCdR Bucureşti (1938 – ?); secretar al CC al UtdC (1939 – ?); secretar al Comitetului de partid al Sectorului III Galben din Bucureşti (sept. – oct. 1945), al Comitetului regional PCR Constanţa (oct. 1945 – 1946) şi al Comitetului regional Oltenia (1946 – mai 1948); membru în CC al PCR (oct. 1945 – febr. 1948 şi mai 1952 – dec. 1989); deputat de Olt în Adunarea Deputaţilor (nov. 1946 – mart. 1948)
Descrierea unor documente din primul dosar:
Primul dosar conţine 68 de file şi are între coperte următoarele documente:
Mai multe procese-verbale de percheziţie domiciliară efectuate de Poliţia Socială din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti la domiciliul comunistului Nicolae Ceauşescu; biletul de eliberare din penitenciarul Văcăreşti din data de 8 decembrie 1938; un scurt istoric al primei Şcoli superioare de cadre a PCdR (document nesemnat întocmit de organele de Siguranţă la 24 iulie 1939); copie de pe sentinţa nr. 387 din 6 martie 1940 a Secţiei I a Tribunalului Militar al Corpului II Armată, prin care lui Ceauşescu Nicolae i-a fost respinsă „opoziţia” la condamnarea suferită la 18 mai 1936, când a fost condamnat, în contumacie, la 3 ani închisoare, amendă şi interdicţie pentru „agitaţiuni comuniste”; biografia lui Ceauşescu Nicolae întocmită de Corpul Detectivilor din Direcţia Generală a Poliţiei la data de 10 decembrie 1938;
La data de 25 noiembrie 1933, Prefectura Poliţiei Capitalei l-a înaintat pe Ceauşescu Parchetului Tribunalului Ilfov prin adresa nr. 109.593 pentru a fi cercetat şi trimis în judecată pentru „acte de sabotaj” şi „îndemn la grevă”.
În anul următor, la data de 28 august 1934, Prefectura Poliţiei Capitalei l-a înaintat Consiliului de Război de pe lângă Corpul II Armată, prin adresa nr. 105. 318 pentru a fi judecat pentru „răspândire de manifeste”.
Un proces-verbal din 20 septembrie 1934 întocmit de Ananiu Anton, comisar ajutor de poliţie la Comisariatul circumscripţiei 13 Poliţie din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti, ne relevă o descindere a Poliţiei la o şedinţă a Comitetului Antifascist.
În noaptea de 20 septembrie 1934, proprietarul imobilului din strada Foişor, nr. 9, Enache Petre, a sesizat Circa 13 din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti, cum că în imobilul său are loc o şedinţă ilegală a Comitetului Antifascist al Sectorului II Negru, care îşi avea sediul aici. În urma raziei efectuate au fost descoperite câteva persoane care luau parte la această şedinţă şi care, în momentul apariţiei poliţiştilor, ascultau o expunere a tânărului Matei Socor care le vorbea despre pericolul fascismului şi despre egalitatea tuturor cetăţenilor (întrunirea era ilegală deoarece nu beneficia de autorizaţie emisă de Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti sau Corpul II Armată). Toţi participanţii au fost arestaţi pentru că nu au dorit să oprească şedinţa şi să părăsească imobilul – un tabel nominal cu cei care au participat la această şedinţă figurează şi el în dosar: Socor Matei, Vulpescu Petre, Scarlat Calimachi, Domocoş Vladimir, Preoteasa Grigore, Naum Gelu, Poltzer Mihail, Dumitru Cumescu, Elefterescu Dumitru, Sima Dumitru, Edelsohn Kiva, Ion Iacob Cohn, Marinescu Badea, Solomon Mili, Seher Anghel, Albescu Constantin, Mişu Marcovici, Rădulescu Tudor şi Ceauşescu Nicolae (tânăr de doar 17 ani la acea dată, domiciliat pe strada Canonicul Bunea, nr. 6). În timpul raziei la care au luat parte şi 12 gardieni publici, au fost sparte câteva geamuri. Procesul-verbal întocmit de comisarul ajutor Ananiu Anton împreună cu toate persoanele reţinute a fost trimis Serviciului Poliţiei Sociale din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti.
După scurta reţinere, Ceauşescu Nicolae a fost eliberat fiind plasat la domiciliul său din strada Canonicul Bunea, nr. 6 şi predat patronului său, Ştefan Rusescu. La acest atelier de încălţăminte lucra şi sora lui Nicolae Ceauşescu, Niculina, care era căsătorită cu Ştefan Rusescu.
În ziua de 6 octombrie 1934 este din nou reţinut de Poliţia Socială, însă eliberat a doua zi. La 24 octombrie 1934, Ceauşescu a fost trimis de Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti cu adresa nr. 126.704 către Legiunea de Jandarmi Olt, pentru a fi expediat la domicilul său din comuna Scorniceşti.
Câteva luni mai târziu, în ziua de 9 martie 1935, Legiunea de Jandarmi Olt atrăgea atenţia Prefecturii Poliţiei Municipiului Bucureşti asupra lui Ceauşescu Nicolae, cel care ar fi trebuit să fie supravegheat pentru că asupra sa se descoperiseră manifeste cu propagandă comunistă. După câteva zile, la 28 martie 1935, un comisar ajutor din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti s-a deplasat la domiciliul acestuia din strada Şerban Vodă, nr. 15, însă, după ce a stat de vorbă cu sora acestuia – Niculina Ceauşescu, a concluzionat că tânărul ucenic cizmar Ceauşescu Nicolae nu mai locuia la acea adresă. În anii ’30, Ceauşescu Nicolae lucra ca ucenic cizmar la cumnatul său, Zamfir Rusu, zis „Ştefan Rusescu”, de meserie cizmar, soţul Niculinei Ceauşescu (în februarie 1940, acesta îşi avea atelierul în strada Şerban Vodă, nr. 11).
Ceauşescu Nicolae a fost condamnat la 5 iunie 1936 de către o instanţă militară braşoveană la 2 ani, 2.000 de lei amendă şi interdicţia de părăsirea a casei părinteşti. Alţi 18 membri UTCdR au fost condamnaţi în acelaşi proces[2]. Va fi depus la închisoarea Doftana (condusă de directorul Eugen Săvinescu) în vederea executării pedepsei[3]. Aici îi va întâlni pe viitorii conducători ai României după cel de-al II-lea război mondial: Gheorghe Gheorgiu-Dej, Constantin Pârvulescu, Dimităr Ganev, Vasile Luca, Emil Bodnăraş, Gheorghe Pintilie, Alexandru Drăghici, Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Alexandru Moghioroş etc.
Începând cu ianuarie 1933, în principalele oraşe ale României s-a reinstaurat starea de asediu, astfel că diferitele delicte/infracţiuni comise împotriva liniştii publice se judecau de către instanţele militare. Aflată sub pericolul permanent al expansiunii puterii URSS, Siguranţa românească urmărea şi deschidea dosare de urmărire pe numele oricărui militant de stânga sau activist pe linie sindicală. În mare măsură, acţiunile autorităţilor împotriva membrilor PCdR au fost pe deplin justificate, deoarece acest partid trimis în ilegalitate încă din 1924, se afla în subordinea Komintern-ului şi milita pentru desfiinţarea graniţelor României şi declararea ei ca „stat multinaţional”. De asemenea, membrii PCdR erau în marea lor majoritate stipendiaţi de sovietici şi acţionau ca agenţi de influenţă/spioni pentru puterea de la răsărit.
După ce Consiliul de Război al Corpului 5 Armată l-a condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare corecţională pentru activitate comunistă (a executat pedeapsa la Închisoarea Centrală din Braşov, penitenciarul Doftana şi penitenciarul Văcăreşti) la data de 11 decembrie 1938, Direcţia Generală a Poliţiei îl predă pe Nicolae Ceauşescu Serviciului Poliţiei Sociale din Prefectura Poliţiei Municipiului Bucureşti în vederea plasării sale la domiciliul din strada Radu Vodă, nr. 1, unde locuia alături de sora sa Niculina şi soţul acesteia. A doua zi a fost plasat la domiciliul din strada Radu Vodă, nr. 1.
Detalii și documente din celelalte dosare AICI, pe site-ul Miliției Spirituale.
[1] Florica Dobre (coord.), Membrii CC al PCR 1945–1989. Dicţionar, CNSAS, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2004, pp. 140–141.
[2] Stelian Tănase, Clienţii lu’ Tanti Varvara. Istorii clandestine, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2005, p. 250.
[3] Închisoarea Doftana sau „Universitatea comuniştilor”, cum o denumea propaganda de partid, a fost condusă în a doua jumătate a anilor ’30 de către Eugen Săvinescu zis „Balaurul”, poreclit aşa datorită intransigenţei sale. Acesta va fi arestat după 23 august 1944 iar ulterior executat fără sentinţă de condamnare la moarte.
