A apărut cartea METRONOM – o emisiune de Cornel Chiriac (Editura Universitară, 2010). Autorul este Mircea Udrescu, cel mai apropiat prieten al lui Cornel Chiriac din copilărie pînă în 1969, cînd Cornel Chiriac se refugiază în occident.
Emisiunea METRONOM a fost lansată de Cornel Chiriac la Radio București și continuată, din vara lui 1969, la Radio Europa Liberă cu un ecou fenomenal din partea tinerilor din România. Pînă în 5 martie 1975, cînd Cornel Chiriac a fost asasinat. Avea 34 de ani. Avînd în vedere că influența sa asupra tineretului român deranja teribil regimul comunist, e greu să nu asociezi Securitatea cu asasinarea lui Cornel Chiriac.
Cornel Chiriac a fost nu doar un DJ genial. El a fost un adevărat erou al vremurilor sale. Și un mentor. Iată ce scria regretatul Dan Goanță în revista Dilema Veche în mai 2006 sub titlul “Prof. Dr. Cornel Chiriac”:
Mark Twain a lăsat omenirii mai multe vorbe de duh. Una sună cam aşa: “Niciodată nu i-am lăsat pe profesori să-şi bage nasul prea tare în educaţia mea”. S-ar zice că e doar un paradox amuzant. Cine, la urma urmei, e mai îndreptăţit decît profesorii să dirijeze educaţia cuiva? Dacă te opui influenţei lor, ce sens mai are ideea de educaţie? Şi totuşi, educaţia neconvenţională e la fel de tare precum cea organizată în camere cu bănci, catedră şi tablă. Iar dacă sistemul face eroarea să pună accentul doar pe date, teorii, cifre şi detalii, sarcina formativă cade undeva în afară. Învăţămîntul nostru este un bun exemplu al acestei glisări. Dacă vorbeşti cu un elev de liceu constaţi fie că juniorul e tobă de carte, dar habar n-are pe ce lume trăieşte, fie că modelele sale sînt fără excepţie din afara manualelor şi şcolii. Motivul e evident – pentru a fi adoptabil, un model trebuie să fie energic, tentant, actual. Pe scurt, să fie viu, chiar dacă asta nu înseamnă obligatoriu să fie şi în viaţă. Uneori, eroii din cărţi pot îndeplini acest rol, ca şi figurile istorice, dar unde sînt cei capabili să le redea suflul vital? Din disciplinele esenţiale, şcolii româneşti îi lipseşte materia reîncarnării!
Cornel Chiriac în studioul de la München
Însă nu despre învăţămînt vreau să scriu, ci despre forţa cu care s-a infiltrat în mintea mea un astfel de erou extra-curricular. Îşi ţinea cursurile în fiecare zi, la ore imposibile, dar din 1969 pînă în 1975 am lipsit arareori de la ele, şi întotdeauna din motive independente de mine. Cornel Chiriac era profesorul ideal şi pentru că nu dădea note şi nu te scotea la tablă, dar ne luam conştiincioşi notiţe după spusele lui, ca acei copii australieni din outback care fac şcoala după cursurile ţinute la radio. Profesorul Chiriac beneficia, desigur, şi de fascinaţia rezervată lucrurilor interzise, căci numele lui era obliterat ca şi cel al postului unde-şi avea catedra – “Europa Liberă”. La fel şi genurile pe care le propovăduia: pop, rock, jazz, blues, folk, rhythm and blues, psychaedelic, progressive, cu toate încrengăturile şi istoria lor. Avea angajament vocal şi enciclopedism afabil, chestiuni care s-au tot spus în rarele ocazii cînd numele său a fost resuscitat de amnezica noastră generaţie. Una a fost abil orchestrată anul trecut la Clubul Prometheus, de Lucian Ştefănescu.
S-a vorbit atunci (am căzut şi eu în greşeală) mai ales despre Cornel Chiriac ca istoric şi harnic popularizator al muzicii secolului XX. Însă forţa lui primordială era capacitatea de a deschide porţile acelei contemporaneităţi de care ne ştiam izolaţi. Nu ne vorbea doar de muzica festivalului de la Woodstock, ci şi despre climatul unei Americi protestatare. Despre forţa poetică a lui Bob Dylan, dar şi despre revoltele studenţilor sau Convenţia Democrată de la Chicago. Examinarea critică a establishment-ului a curs din Metronom către noi printr-o osmoză electrică. Privind înapoi, cred că se revendica politic din zona soft-anarhismului de stînga, foarte plauzibil în epoca declanşată de militanta “Summer of Love”, cu atît mai mult pentru unul care fusese practic expulzat de o dictatură. (Şi încă vorbim de aşa-zisa deschidere ceauşistă a sfîrşitului anilor ‘60!) Cu timpul, m-am despărţit de unele din entuziasmele sale, dar fără să-i port pică – în fond era anticomunistul cel mai accesibil! În plus, am azi cu 20 de ani mai mult decît avea el cînd mi-a întins prima oară mîna din difuzorul unui radio “Stassfurt”!
În marile librării vestice există rafturi întregi despre aceşti profesori fără atestat ai epocii AM/FM. John Peel, Murray the K, Wolfman Jack, Dewey Philips, Doug Henderson sau Jimmy Savile. Prezentau muzică, şi asta le acorda putere şi drepturi. DJ Rabbit înfiinţase la periferiile Saigonului un post pirat care emitea rock “inacceptabil” pentru soldaţii din Vietnam. Înregistrările lui underground încă mai circulă pe web. Lupta lui Johnny Walker pentru obraznicul Radio Caroline a scris o pagină în războiul pentru libertăţi. Dar chiar şi fără cărţi sau mp3-uri, “ai mei” ştiu că pe 8 mai Cornel Chiriac ar fi împlinit 65 de ani. Nu-i arată deloc!
