PayPal

Donate for IRIR via PayPal


"Exercițiu" la Școala de Vară
(Valeriu Antonovici)

IRIR spune NU proiectului de lege 27/2010

Proiectul de lege nr. 27/2010 prevede modificarea Legii Arhivelor nr. 16/1996. Proiectul nu este susținut de Guvernul României și a fost respins de Senat în ședința din 08.02.2010.

Institutul Român de Istorie Recentă lansează următorul apel:

Eventuala adoptare de către Camera Deputaţilor a Proiectului de Lege nr. 27/2010 privind modificarea Legii Arhivelor nr. 16/1996 va avea drept principale consecinţe limitarea şi îngrădirea accesului liber la documentele relevante şi indispensabile pentru cercetarea istoriei moderne şi contemporane, contrar politicii promovate până acum de Arhivele Naţionale, instituţia abilitată să coordoneze la nivel național activitatea în domeniul arhivisticii. O altă consecinţă va fi pierderea integritatății fondurilor de arhivă, unul dintre principiile de bază ale arhivisticii, fiindcă fondurile ar fi dispersate în funcţie de provenienţa lor. Totodată, se poate crea un precedent periculos şi pentru alte fonduri de arhivă, în special pentru cele create de fostele structuri ale partidului şi statului comunist. Diversele fonduri de arhivă ar putea fi cerute de persoanele interesate („proprietari” în sensul acestei legi). La fel s-ar întîmpla cu documentele fostelor fabrici şi întreprinderi din perioada comunistă intrate în custodia Arhivelor Naţionale. O inițiativă asemănătoare din Ungaria a fost aspru condamnată întrucît pune în pericol arhivele fostei Securități din acea țară, tot ca urmare a unei propuneri legislative de restituire către „proprietari”, adică persoanelor care au făcut obiectul activităţii de Securitate, şi care ar putea dispune de dosarele respective în funcţie de propriile interese, şi nu în scopul valorificării lor ştiinţifice.

Documentele propuse a fi restituite cultelor constituie, conform articolului 1 din Legea nr. 16/1996, „izvoare istorice şi alcătuiesc Fondul Arhivistic al României”, statul fiind obligat să le asigure protecţie specială, în condiţiile legii, precum şi să permită accesul liber şi neîngrădit al cercetătorilor, sau al oricărei persoane interesate, la aceste documente. Acest acces nu va mai fi posibil în condiţiile trecerii lor în proprietatea cultelor. Din proiectul de lege nu reiese dacă cultele pot asigura amenajarea, utilizarea şi protejarea acestor documente, astfel încât să nu fie afectată integritatea lor fizică şi să fie asigurat accesul liber şi neîngrădit la acestea. Unicul scop urmărit de iniţiatori pare a fi, în cele din urmă, sustragerea lor din circuitul ştiinţific şi folosirea lor în alte scopuri decât cele pentru care au intrat în custodia Arhivelor Naţionale.

Semnalăm pe această cale că iniţiatorii acestui proiect legislativ, respectiv deputaţii Kerkes Károly şi Máté András Levente, aleşi pe listele UDMR, nu au luat în considerare punctele de vedere exprimate de Guvernul României şi de Arhivele Naţionale, precum şi avizele negative date de unele dintre comisiile Senatului, alegând pentru adoptarea acestei iniţiative legislative procedura de urgenţă. Nu se justifică, în opinia noastră, graba acestor deputaţi de a forţa în acest fel adoptarea unei legi de interes naţional, înainte de supunerea ei unei dezbateri publice, la care să participe toate părţile interesate de buna funcţionare a Arhivelor Naţionale. Un proiect de modificare a legii nr. 16/1996 a fost elaborat încă de acum câţi ani, dar el se află probabil în sertarele unora dintre deputaţi.

Este imperios necesară modificarea actualei legi de funcţionare a Arhivelor Naţionale în sensul asigurării accesului liber şi neîngrădit al cercetătorilor la izvoarele istorice, pentru menţinerea integrităţii fondurilor arhivistice şi păstrarea lor în condiţii optime, şi nu în sensul limitării şi îngrădirii accesului, dispersării fondurilor şi păstrării lor în condiţii improprii. Accesul la aceste documente, ca surse de informare şi în scopul valorificării lor ştiinţifice, reprezintă una dintre libertăţile inalienabile garantate de un stat modern şi democratic.

În punctul de vedere al Guvernului României emis în data de 27.10.2009 referitor la „propunerea legislativă intitulată <<Lege pentru modificarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996>>, iniţiată de domnii deputaţi Kerkes Károly şi Máté András Levente – UDMR (Bp. 358/2009)” se precizează:

•       „Argumentele utilizate de iniţiatori pentru fundamentarea demersului legislativ sunt deficitare”, arătându-se că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 16/1996, „felul cum au intrat documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţionale în administrarea Arhivelor Naţionale nu este <<indiferent>>, aşa cum se susţine în Expunerea de motive”, iar „textul art. 19 din Legea nr. 16/1996 prevede clar că nu mai pot fi retrase din administrarea Arhivelor Naţionale […] documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţionale intrate, potrivit legii, în depozitele Arhivelor Naţionale”.

•       „Adoptarea propunerii legislative ar produce o diferenţă de abordare a unor probleme similare, atât din punct de vedere juridic, în general, cât şi din punct de vedere arhivistic, în particular. Astfel, din punct de vedere juridic, se impune a fi remarcat că nici bunurile imobile preluate în mod abuziv de către stat nu sunt retrocedate, în totalitate, în natură, statul asumându-şi şi obligaţia de plată a unor despăgubiri. Aşadar, ar fi cu atât mai nefiresc să se restituie în natură bunuri arhivistice care au o valoare patrimonială deosebită şi al căror risc de deteriorare este crescut”.

•       În acest punct de vedere, Guvernul semnalează că trecerea documentelor sub un alt regim juridic, neclar, şi în condiţiile în care situaţia arhivelor private nu este reglementată, creează „riscul ca aceste documente, aflate în prezent în domeniul public, să nu mai fie accesibile cercetării ştiinţifice, ceea ce ar prejudicia interesul general public”.

•       „Retrocedarea documentelor preluate în mod abuziv nu se justifică deoarece, potrivit legii, documentele care fac parte din fondul arhivistic naţional au o valoare istorică şi, drept urmare, protecţia acestora trebuie asigurată în mod unitar şi continuu, indiferent de domeniul la care se referă aceste documente sau de interesul pe care îl reprezintă la un moment dat”.

•       În absenţa unei reglementări a situaţiei arhivelor private din România, se precizează în acest punct de vedere, „Guvernul nu este de acord cu adoptarea propunerii legislative în discuţie şi propune ca rezolvarea chestiunilor aferente materiei vizate de iniţiatori să se realizeze în cadrul dezbaterilor proiectul Legii arhivelor”.

Punctul de vedere al Guvernului României referitor la iniţiativa legislativă a deputaţilor UDMR este menţionat fără echivoc în partea finală a documentului: „având în vedere considerentele menţionate, Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative”.

Precizăm că această propunere legislativă a fost respinsă de Senat pe 8.02.2010, fiind de asemenea neavizată de următoarele comisii din Camera Deputaţilor: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă (pe 23.02.2010) şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrul ecologic (pe 8.03.2010). Chiar și avizul favorabil dat de Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă acestui proiect legislativ pe 8 martie 2011 este unul cu amendamente, după cum rezultă din documentul comisiei postat pe situl Camerei Deputaţilor. Este cu atât mai surprinzător că acest proiect se află în situaţia iminentă de a fi adoptat, cu cât el a fost respins de Guvernul României, Senatul României, ca primă cameră sesizată, şi de Arhivele Naţionale – ca instituţie a statului român responsabilă cu administrarea fondului arhivistic, nefiind nici supus unei dezbateri publice.

Solicităm pe această cale deputaţilor din Parlamentul României respingerea acestui proiect legislativ cu consecinţe negative asupra Fondul Arhivistic Naţional şi asupra accesului liber şi neîngrădit al cercetătorilor la aceste izvoare istorice, pentru a da posibilitatea ca această lege să intre în dezbatere publică — la care pot participa toate părţile interesate (reprezentaţi ai Cultelor, ai Arhivelor Naţionale, cadre universitare şi cercetători acreditaţi la sălile de studiu ale Arhivelor Naţionale, întreaga societate civilă).

Comments are closed.