Dosarul de Securitate al unui ambasador: Coen Stork, a apărut la editura Humanitas
Nota editorului:
Documentele din această carte au fost alese din cele trei volume ale dosarului de urmărire informativă deschis lui Coenraad Stork în primăvara anului 1988. Abia venit la Bucureşti, în calitate de ambasador al Regatului Ţărilor de Jos, el i-a uimit cu dezinvoltura sa, neobişnuită la un diplomat, mai ales unul acreditat într-o ţară socialistă, pe oficialii români, printre care şi oamenii Securităţii, care îl suspecta de spionaj. A fost repede „dat în lucru“ la Direcţia a III-a, Contraspionajul. Indicativele din antetul unor documente arată că informaţiile proveneau şi de la alte direcţii şi unităţi speciale ale Securităţii care se ocupau cu filajul persoanelor, interceptarea convorbirilor telefonice şi a corespondenţei. Apar şi note de convorbire şi rapoarte din ministerele ori din instituţiile culturale pe care Coen Stork le-a vizitat. Aşadar, printr-o imensă şi costisitoare desfăşurare de forţe, Securitatea ajunsese, în decembrie 1989, să-i cunoască destul de bine preocupările, stilul de lucru şi prietenii români. Avea deja un profil, iar pe baza lui urzea o acţiune de compromitere, prin care regimul de la Bucureşti căuta să scape de incomodul şi curiosul diplomat occidental.
Coen Stork a avut însă „şansa“ de a petrece la Bucureşti ultimii doi ani ai regimului comunist şi de a cunoaşte de multe ori nemijlocit situaţia politică şi economică a României. Era protejat, dar şi constrâns de prevederile Convenţiei de la Viena privind statutul personalului diplomatic din 1961, ratificată de România în 1968. Însă cetăţenii români trebuiau să se supună unei legislaţii insuportabile: Legea nr. 23/1971, H.C.M.nr.18/1972, H.C.M. 19/1972, care reglementau problema apărării secretului de stat şi modul de stabilire a relaţiilor cu străinii, Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în Republica Socialistă România. Decretul Consiliului de Stat nr. 408 din 26 decembrie 1985 privind unele măsuri referitoare la apărarea secretului de stat şi la modul de stabilire a relaţiilor cu străinii relua într-o formă şi mai apăsătoare vechile restricţii şi dădea dreptul Securităţii să-şi trimită ofiţerii dintr-o unitate special creată – U.M. 0500/A –în toate instituţiile centrale ale statului sub acoperirea unor responsabili cu protocolul sau cu biroul de documente secrete, îngreunând astfel şi libertatea de mişcare a diplomaţilor străini. Principiul de editare a fost simplu, bazat pe transcrierea integrală. Ordinea este cea din dosar, care aproape fără greş este şi cea cronologică. Notele marginale, însemnările şi rezoluţiile diferitelor persoane din aparatul de securitate au fost reproduse în note de subsol. Au fost semnalate şi lacunele, cuvintele ilizibile şi porţiunile anonimizatede C.N.S.A.S. Dacă s-a considerat strict necesar, referirile la evenimente, acte normative, publicaţii şi persoane de la sfârşitul anilor 1980 au fost explicate, apelând la diverse surse, în notede subsol. Editorul acestor documente le mulţumeşte doamnei Dana Crişan şi domnului Răzvan Brăileanu. Nu în ultimul rând, domnului Coen Stork
