Această caricatură a apărut în revista pariziană L’Express în anul 1982. Ea îl arată pe Virgil Tănase “jucîndu-l” în palmă pe Nicolae Ceaușescu înfățișat ca un bufon pitic. În vara acelui an, “Afacerea Tănase” a ținut prima pagină a presei din Franța. Acest caz, mai palpitant ca un roman de John Le Carré, este povestit în detaliu de Virgil Tănase în “Leapșa pe murite”, carte cu subtitlul “document polițist și literar”. Documentul unei vieți în cursul căreia drumul lui Virgil Tănase se intersectează cu multe nume sonore, printre care: Jean-Louis Barrault, George Bălan, Radu Beligan, Roger Blin, Noel Bernard, Jean-Marie le Breton, Emil Cioran, Ioan Petru Culianu, Gheorghe Calciu, Regis Debray, Marlene Dietrich, Leonid Dimov, Mircea Eliade, Charles-Henri Flammarion, Paul Goma, Ion Ianoși, Virgil Ierunca, Ion Iliescu, Eugen Ionescu, Bernard Kouchner, Jack Lang, Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Corneliu Mănescu, Francois Mitterrand, Fănuș Neagu, Paul Otchakovski-Laurens, Alexandru Paleologu, Adrian Păunescu, Marcel Petrișor, Michel Polac, D.R. Popescu, Marin Preda, Jean-Francois Revel, Mircea Horia Simionescu, Philippe Sollers, Nichita Stănescu, Helmut Stürmer, Olivier Todd, Dorin Tudoran, Radu Tudoran, Dumitru Țepeneag, Stelian Țurlea, Andrei Ujică, Mihai Ursachi, Antoine Vitez. O asemenea “distribuție”, mai rar!

Născut la Galaţi în 1945, scriitorul Virgil Tănase este o personalitate proeminentă a diasporei româneşti din spaţiul cultural francez, cu o activitate publicistică şi profesională de excepţie: prozator, dramaturg, regizor, ziarist şi profesor în cadrul unor instituţii prestigioase din Franţa, doctor în sociologie şi în semiologia artelor şi literelor. Este laureat al Premiului de Literatură al Uniunii Latine (2004) şi al Premiului de Dramaturgie al Academiei Române (1997), distins cu Ordinul Artelor şi Literelor franceze (1987), cavaler al Ordinului românesc „Serviciu credincios” (2002).

Epopeea Națională Cinematografică

Trailerul episodului Epopeea Națională Cinematografică:

Istorii Subiective de la Adevărul

Colecţia “Istorii subiective” îşi propune să recupereze trecutul apropiat şi să lumineze zonele întunecate ale istoriei recente, punând laolaltă poveştile rămase nemărturisite ale unor personalităţi care au avut un cuvânt greu de spus în viaţa politică şi culturală din cei mai frământaţi ani ai secolului XX

Sub sigla IRIR au apărut la editura Adevărul două cărți-document despre istoria noastră recentă: “Securitatea contra Radio Europa Liberă”, de Richard Cummings, și “Leapșa pe murite”, de Virgil Tănase. Lansarea a avut loc sîmbătă, 26 noiembrie, la tîrgul de carte Gaudeamus, cu participarea lui Richard Cummings, Adrian Cioroianu și Liviu Tofan.

“Securitatea contra Radio Europa Liberă” – din culisele Războiului Rece

Cartea lui Richard Cummings face parte din categoria atît de gustată a dezvăluirilor unui “insider”, a celui care, prin natura poziției sale, știe lucruri pe care noi, ceilalți, nu avem cum să le știm. La Europa Liberă, Richard Cummings a fost Chief of Security, adică cel responsabil cu protecția postului de radio, a redactorilor de acolo, în fața agresiunilor de tot felul din partea serviciilor secrete din țările comuniste. Dintre aceste servicii, cel mai activ și mai brutal a fost cel românesc, Securitatea, prin brațul său extern, Direcția/Centrul de informații Externe (DIE/CIE). Detalii inedite despre războiul purtat de Securitate împotriva Europei Libere puteți afla citind cartea lui Richard Cummings.

Născut în statul Massachusetts în anul 1944, Richard H. Cummings a absolvit Boston University, unde s-a specializat în studii sovietice şi est-europene. În anii ‘60, în timp ce servea în cadrul forţelor aeriene, el a studiat limba rusă la Indiana University, după care a îndeplinit mai multe misiuni în Germania (Berlin) şi în Turcia. Revenit la Boston, Cummings a activat în cadrul Serviciului de Imigraţie şi Naturalizare al Statelor Unite. În 1980, el a acceptat poziţia de Director of Security al posturilor de radio Europa Libera şi Libertatea (REL/RL) din München. Timp de 15 ani, Cummings a răspuns de garantarea securităţii sediului şi angajaţilor din München, dar şi de protejarea staţiilor de emisie din Germania, Spania şi Portugalia. După 1989, tot lui i-a revenit răspunderea asigurării protecţiei noilor redacţii deschise la Bucureşti, Praga, Sofia, Varşovia, Budapesta şi Moscova.

Richard Cummings a mai publicat în SUA cărțile:

Cold War Radio: The Dangerous History of American Broadcasting in Europe, 1950-1989

și

Radio Free Europe’s “Crusade for Freedom”: Rallying Americans Behind Cold War Broadcasting, 1950-1960

Dinu C. Giurescu, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Stelian Tănase,
Dinu Zamfirescu, Adrian-Silvan Ionescu, Radu Călin Cristea
au vorbit despre

Rolul Monarhiei în România modernă

Moderatorul dezbaterii: Adrian Cioroianu.

Eveniment organizat de IRIR, Fundația Horia Rusu, Institutul pentru Liberă Inițiativă și Jockey Club.

Afișul evenimentului:

A fost comunismul o formă de modernizare a societăţii? Aceasta a fost tema celei de-a doua ediții a Școlii de Vară organizată de IRIR. O temă pe cât de provocatoare și simplă, pe atât de lipsită de interes din partea cercetătorilor și foarte complexă în abordări și înțelegeri. A fost bine aleasă. Așa cum era de așteptat, a dezbinat participanții în trei grupe mari: 1. Cei care spuneau că nu putem vorbi de o modernizare a societății în perioada comunistă; 2. Cei care afirmau că a fost o modernizare benefică a societății și cel din urmă grup 3. care a căzut de acord asupra faptului că modernizarea s-a produs – însă aceasta a avut un preț foarte mare: comunismul a accelerat un proces care în țările capitaliste s-a întins pe sute de ani – liderii comuniști au vrut să industrializeze (căci, în mare parte, pe industria grea s-a pus un mare accent în ceea ce ei numeau modernizare) țara în câțiva ani cu prețul a multor vieți omenești.

De fapt, chiar Lenin recunoștea, în primii ani după revoluția bolșevică, că „nu se poate face omletă fără a sparge ouăle”. Pornind de la aceste trei mari abordări, discuțiile s-au axat pe câteva subteme majore: Drepturile Omului; Istorie vs. Memorie; Instituții și Personalități în Comunism; Discurs Public, Viață Cotidiană și Supraviețuire în Comunism, Fapte/Date Istorice și Percepții Subiective ale celor care au trăit în acea perioadă etc. Am avut noroc de faptul că printre participanți nu s-au aflat doar absolvenți de Istorie sau Științe Sociale, ci și absolvenți de Geografie sau Marketing, la fel cum și invitații au fost personalități din mai multe domenii precum cercetători în domeniul istoriei, profesori universitari, publiciști etc. Nici participanții, dar nici invitații nu s-au sfiit să intre în polemici și dezbateri teoretice unii cu alții. Astfel, plecând de la școala de vară, fiecare dintre ei, încă se mai gândește la tema de mai sus – „A fost comunismul o formă de modernizare a societăţii?”

De altfel, la această școală de vară am avut parte de o experiență foarte plăcută – după ce am vorbit câteva zile de modernizarea în bine sau în rău a României, am mers să vizităm un oraș construit de comuniști după cel de-al Doilea Război Mondial – Victoria (Socialismului), tot în județul Brașov, un oraș „modern”.  În anul 2011, ne așteptam să găsim un oraș în paragină. Un oraș sărac, părăsit și cenușiu. Surpriza a fost pe măsură: orașul nu era chiar pustiu – am întâlnit tineri și bătrâni, nostalgici după perioada comunistă, dar și oameni care nu regretau acele timpuri. Aici am înțeles că, indiferent de voința politică, viața merge înainte, chiar dacă a fost un oraș „ciupercă” – industria locală încă se mai zbate între profitabilitate și poluare. Oamenii mai în vârstă spun că „au muncit mult”, dar acum nu mai au bani „de pâine și medicamente”… în acel oraș, după cum ar spune Adrian Cioroianu, „cu un nume frumos”, am văzut România în miniatură. Am văzut cum trecutul este prezent în viața cotidiană a cetățenilor și cum unii trăiesc prezentul privind în trecut, iar alții în viitor. Am văzut și biserici renovate, dar și baruri și ștranduri moderne. O Românie Mică, dar la fel de confuză ca cea Mare. Oare care va fi tema școlii de vară din 2012?

Adrian Cioroianu la Școala de Vară IRIR

Cine, oare, a contribuit mai mult la căderea comunismului în Europa de Est: disidenţii sau bişniţarii? Care anume categorie dintre cele două – ambele minoritare într-un regim de tip leninist – au subminat mai cu spor regimul poststalinist, pînă la finele anilor ’80 ai secolului trecut? La această întrebare ajunseseră, într-una dintre zilele săptămînii trecute, dezbaterile la Şcoala de vară a Institutului Român de Istorie Recentă. Era soare şi frumos afară, se apropia ora prînzului, greierii se odihneau copios după o noapte în care zguduiseră din temelii liniştea la nivelul fînului necosit din Moeciu de Sus, iar într-una dintre sălile de conferinţe ale unei pensiuni locale discuţiile insistau asupra chestiunii de mai sus.

Mă întreb ce aţi răspunde dumneavoastră. V-aş putea reda ce au spus pe această temă, acolo, Michael Shafir, Vasile Ernu, Liviu Tofan sau subsemnatul (sau veterani ai memoriei, precum Dinu Zamfirescu ori Mircea Carp, sau istorici tineri, precum Ştefan Bosomitu, Mihai Burcea, Corina Doboş, Mia Jinga, Bogdan Jitea, Dumitru Lăcătuşu, Gabriel Marin, Alex şi Andrei Muraru, plus alţi 20 de masteranzi şi doctoranzi de diferite specializări găzduiţi de IRIR) – dar cel mai mult m-ar interesa ce crede distinsul cititor acum, la începutul acestei toamne, cu puţin înainte de a aniversa 20 de ani de la dispariţia de pe hartă a ultimului imperiu ideologic al vremii noastre: Uniunea Sovietică.

Mia Jinga

A spune „ori disidenţii, ori bişniţarii“ simplifică o problemă care e cu mult mai nuanţată. La căderea comunismului au contribuit, în felul lor, şi Václav Havel, şi Doina Cornea, şi Soljeniţîn – dar pesemne că, tot în felul lor (şi totodată într-alt fel), o cracă de sub picioarele urmaşilor lui Lenin au tăiat şi oameni rămaşi anonimi, despre ale căror fapte ştiam cu toţii, dar pe care manualele de Istorie nu-i reţin: inginerul eston care înregistra la Tallin muzică rock transmisă de posturile de radio occidentale şi mai apoi o ducea la Leningrad sau Moscova, unde alţi ingineri ruşi o multiplicau pe discuri confecţionate artizanal din plasticul obţinut de la radiografii (aşa-numita „muzică pe coaste“) şi o vindeau la negru sau o dăruiau amicilor sau cunoscuţilor; croitoreasa poloneză ce copia cu mijloace modeste modele de rochiţe sau sacouri pe care le vedea prin vreun catalog Quelle sau Neckermann; muncitorul român care, în zilele de relaş de la fabrică, făcea mic trafic de frontieră pe la Porţile de Fier, aducînd pe piaţa neagră, de pe malul nostru, ţigări, condimente, discuri de vinil sau jeans-i din ţara lui Tito. Toţi aceştia din urmă au şi ei partea lor de merit în subminarea celui mai longeviv regim totalitar al secolului trecut. Ei nu vor avea filme & cărţi dedicate şi nici o stradă nu le va purta numele. Dar asta nu înseamnă că nu şi-au făcut treaba de minune.

La Victoria

Şi, pentru că tot vorbim despre minuni: cursanţii IRIR au mai avut în program şi o vizită în ceea ce ar trebui să fie unul dintre oraşele-fantomă ale României de azi: urbea pe nume Victoria (aflată în judeţul Braşov, dar aflată mai aproape de Sibiu). Planurile pentru construcţia acolo a unui combinat (care să producă pulbere pirotehnică pentru armată) au apărut la finele anilor ’30, sub Carol al II-lea; constructorul trebuia să fie o firmă germană. Dar a venit războiul şi apoi au venit ruşii. Şi, sub ruşi, în 1949 începea istoria acestui oraş cu nume ideologizat (deşi frumos!), cu muncitori veniţi din multe regiuni ale ţării şi cu blocuri de tip sovietic construite de-a lungul celor cîtorva străzi principale (în anii ’70-’80 s-au mai construit şi blocuri „ceauşiste“, de patru etaje – dar cele făcute de ruşi în primii ani ’50 par a avea apartamentele mai mari).

Prof. Morlova

Aşadar, în dimineaţa în care am intrat în oraşul Victoria (ghidaţi de profesorul local Matei Morlova), ne aşteptam să găsim blocuri abandonate, haite de cîini şi cîţiva perdanţi ai istoriei care să mai întretaie bulevarde părăsite şi pline de buruieni. N-a fost aşa. Faţă de cei 11.000 de locuitori din toamna lui 1989, Victoria de azi mai are probabil vreo 6000 – restul pînă la cei 10.000 din scripte muncind pe undeva prin Spania, Italia ş.cl. E adevărat că populaţia şcolară e în scădere drastică – dar nu-i aici ceva excepţional la nivelul ţării. Cea mai mare firmă din oraş nu mai are 4000 de angajaţi – precum avea combinatul local în anii ’80 –, ci abia vreo 600. N-am văzut porci şi/sau orătănii tăiate la marginea trotuarelor dintre blocuri – dar am văzut străzi curate şi un ştrand decent, în care cîteva post-Lolite născute cam prin zilele demisiei lui Gorbaciov afişau o fermecătoare nonşalanţă arsă de soare pe umeri şi pe coapse. Nu ştiu cîţi post-disidenţi mai pot ajuta acest oraş, dar probabil că o mînă de post-bişniţari ar face-o mai bine.

Cercetînd post-comunismul

La conferinţă au participat cercetători din Slovacia, Federaţia Rusă, Croaţia, România şi Statele Unite ale Americii. Subiectele abordate de participanţi au vizat în principal măsurile legislative puse în practică de guvernele aliate Germaniei naziste împotriva etnicilor evrei. Au fost prezentate lucrări cu caracter general, dar şi studii de caz privitoare la particularităţi ale Holocaustului din diverse colţuri ale Europei.

Din partea IRIR a participat Andrei Muraru, secretar ştiinţific, care a discutat condiţiile, evoluţia şi dimensiunile politicii rasiale aplicate de Guvernul Antonescu în Transnistria. Lucrarea a insistat pe trăsăturile definitorii ale politicii rasiale, insistând pe deportare ca acţiune centrală a Holocaustului instrumentat în teritoriul dintre Nistru şi Bug între 1941 şi 1944.

Banska Bystrica are o însemnătate aparte pentru istoria Slovaciei. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, aici a fost centrul mişcării naţionale de rezistenţă împotriva ocupaţiei naziste. La 29 august 1944 a fost declanaşată o acţiune concentrată de eliberare a teritoriului de sub controlul trupelor naziste. Deşi rezistenţa a fost învinsă rapid, tentativa are un loc aparte în memoria istorică a slovacilor. Ulterior, oraşul a fost eliberat de trupele Armatei a 4-a Regale Române în noaptea de 25/26 martie 1945.

În piaţa centrală a oraşului, la puţin timp după încheierea războiului, autorităţile sovietice au ridicat un monument în onoarea eliberării oraşului în 1945. Recent, pe una dintre faţadele obeliscului refăcut, a fost inscripţionat mesajul „Mulţumiri Armatei române eliberatoare”. În mai 2005, şi Regele Mihai I, care era la momentul eliberării oraşului comandantul suprem al forţelor armate române, a ajuns la Banska Bystrica într-un  turneu pentru cinstirea ostaşilor români, aducând un omagiu militarilor care au eliberat oraşul.

Scoala de vara 2010

Organizatorul școlii de vară IRIR este Fundaţia pentru Studiul Istoriei Recente a României (Institutul Român de Istorie Recentă), cu sediul în str. Radu Beller 8, sector 1, Bucureşti, reprezentată de Liviu Tofan în calitate de director. Organizarea evenimentului, precum şi managementul brandului „Şcoala de vară IRIR” sunt realizate de echipa Fundaţiei pentru Studiul Istoriei Recente a României.

Call for Papers

Proiectul

Şcoala de vară IRIR este un program educaţional care se adresează masteranzilor şi doctoranzilor interesaţi de trecutul recent al României. Timp de cinci zile, cei selectaţi vor participa la dezbateri, conferinţe, proiecţii de film, workshop-uri, excursii tematice etc. În prezenţa unor reputaţi specialişti (istorici, politologi, sociologi, critici de artă, publicişti etc.), tinerii vor avea ocazia de a-şi prezenta ideile răspunzînd la întrebarea, în ce măsură comunismul a fost o formă de modernizare a societăţii româneşti.

Data şi Locul

Evenimentul se va desfăşura în perioada 28 august – 2 septembrie 2011 în localitatea Moeciu de Sus (judeţul Braşov).

Participanţii

Grupul ţintă se constituie din masteranzi şi doctoranzi (încadraţi în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România şi Republica Moldova) din domeniile istorie, ştiinţe politice, filosofie, arhitectură, artă, drept, jurnalism, teologie, litere, sociologie, psihologie, interesaţi de trecutul recent al României. Vârsta maximă a candidaţilor nu poate depăşi 35 de ani. Numărul de participanţi va fi de 20 de persoane.

Înscrierea

Candidaţii vor trimite pe adresa scoaladevara@irir.ro un Curriculum Vitae şi un eseu sau o cercetare de 5-10 pagini (format Microsoft Word, Times New Roman, font 12, cu diacritice şi aparat critic conform regulilor Academiei Române) cu privire la întrebarea: A fost comunismul o fomă de modernizare? Posibile teme sunt:

• Memoria represiunii (Gulag-ul, marginalizarea, excluderea) vs. memoria împlinirilor (industrializarea, şcolarizarea, promovarea femeii, creşterea nivelului de trai, performanţele sportive);
• Viaţă cotidiană, economie, societate, instituţii, propagandă şi cultură;
• Omul nou;
• Societatea cu o singură clasă;
• Naţionalităţile conlocuitoare;
• Supunere pasivă şi participare vs. contestare şi rezistenţă;
• Mitologia comunistă;
• Obedienţa, tradiţia, conformismul şi armonia în România comunistă;
• Oameni ai muncii vs. cetăţeni;
• Adeziunea elitelor.

Organizatorii nu doresc să limiteze aria tematică a subiectelor abordate de candidaţi. Orice propunere care se încadrează în tema anunţată este eligibilă. De asemenea, organizatorii încurajează propunerile care permit deschiderea interdiscipinară.

Termenul limită

Aplicaţiile pot fi trimise cel tîrziu până la data de 17 iulie 2011.

Selecţia

Lucrările aplicanţilor vor fi evaluate de un comitet ştiinţific alcătuit din specialişti recunoscuţi în mediul academic. În urma evaluării vor fi selectaţi 20 de participanţi la şcoala de vară IRIR 2011. Numele participanţilor vor fi anunţate pînă la data de 3 august 2011.

Candidaţii admişi vor primi informaţii suplimentare despre desfăşurarea Şcolii de Vară după anunţarea rezultatelor selecţiei. Pentru orice întrebări sau informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la adresa scoaladevara@irir.ro

Aplicând pentru Şcoala de Vară IRIR, candidaţii consimt ca lucrările lor să poată fi publicate/utilizate de IRIR cu condiţia menţionării numelui autorului. Toate aplicaţiile primite vor intra în arhiva IRIR.

Cheltuieli

Organizatorul va acoperi chetuielile de masă, cazare, evenimente speciale, excursii şi materiale didactice. Ca regulă generală, participanții suportă singuri cheltuielile de transport. Ca excepție, participanții care pleacă spre Moeciu de Sus din București, vor putea călători cu un autocar pus la dispoziție de organizatori. Cei care vin din alte zone ale țării, pot beneficia de o mașină a organizatorilor, care îi va transporta la Moeciu de Sus.

Drepturi şi obligaţii

Participanţii au următoarele drepturi:

• să participe la evenimentul „Şcoala de vară IRIR” fără a li se percepe niciun fel de taxe;

• să promoveze pe orice canal de comunicare participarea la eveniment;

• să primească diplome de participare la finalul Şcolii de vară.

Participanţii au următoarele obligaţii:

• să respecte Regulamentul „Şcolii de vară IRIR”, precum și indicaţiile şi deciziile organizatorilor;

• să nu angajeze numele „Şcolii de vară IRIR” în acţiuni defăimătoare care pot aduce prejudicii imaginii evenimentului şi/sau organizatorului, co-organizatorului şi sponsorului.

Co-organizatorul școlii de vară IRIR 2011 este Asociaţia Studenţilor la Istorie „Dacia”, asociație reprezentativă a studenților Facultății de Istorie a Universității București.

Sponsorul școlii de vară IRIR 2011 este Institutul pentru Liberă Inițiativă