|
|
Proiecte
|
“Lista lui Secu”
În anul 2002, Institutul Român de Istorie Recentă a început să întocmească o listă cu cadrele Securității din perioada 1949-1989. Cercetătorii care au inițiat această vastă întreprindere sub coordonarea istoricului Marius Oprea au fost: Sorin Cucerai, Armand Goșu, Stejărel Olaru și Nicolae Videnie. Indexul numelor cu A și B a fost publicat în 2003 în Academia Cațavencu, și reluat în anul 2007 tot în Academia Cațavencu. [mai mult]
|
“Afacerea Tănase”
În Franța anului 1982, “Afacerea Tănase”, cum au numit-o mediile, a ținut prima pagină a ziarelor luni de zile. Modul nu foarte concludent în care ea a luat sfîrșit în toamna lui 1982 a lăsat nelămurite o mulțime de lucruri. Clar a fost doar faptul că Ceaușescu ordonase Securității asasinarea scriitorilor Virgil Tănase și Paul Goma, aflați în exil la Paris, iar planul fusese dejucat de serviciul francez de contrainformații (DST) cu ajutorul lui Matei Haiducu, agent al CIE (spionajul românesc) trecut de partea francezilor.
Acum, în urma cercetărilor întreprinse timp de peste doi ani, un film documentar (aflat în pregătire la Libra Film) și o carte vor dezvălui dedesubturile “Afacerii Tănase” și vor desluși mistere rămase nerezolvate timp de peste un sfert de secol. [mai mult]
|
“Opriți Muzica!”
“Opriți Muzica!” este titlul de lucru al unui film documentar despre Cornel Chiriac, despre semnificația fenomenului pe care l-a întruchipat Cornel Chiriac. Milioane de tineri din România i-au ascultat cu religiozitate emisiunea Metronom, difuzată la Europa Liberă. Mii de tineri i-au trimis scrisori, iar unii au intrat la închisoare din cauza asta. Cornel Chiriac a fost asasinat în martie 1975 la München. [mai mult]
|
Un Spion al Securității la Radio Europa Liberă
Avea numele de cod “GX-36”. Dar se mai numea și “Kraus”. În trecut se mai numise “Konrad”, “Aurel Bantaș” și “Alexandru Sîrbu”. A reușit, pentru scurt timp, să înfăptuiască visul de aur al Securității (DIE): penetrarea Europei Libere. La începutul anului 1979, “GX-36”, sau “Kraus”, devenea angajat cu acte în regulă al secției române de la Radio Europa Liberă. Din fericire, doar pentru cîteva luni. [mai mult]
|
“Dosarul Hernu”
Celebrul caz din Franța al “Dosarului Hernu” are rădăcini românești. IRIR se află în posesia traducerii în franceză a dosarului din arhivele Securității, obținut de DST, serviciul francez de contrainformații, în 1992. Pentru a recupera acest important document în beneficiul istoricilor, cercetătorilor și al tuturor celor interesați, IRIR îl va retraduce în limba română și îl va da publicității. Pînă atunci, să ne reamintim: [mai mult]
|
|
|
|