Puteți comanda cartea direct de la Editura Curtea Veche.

Iată un fragment din prefața scrisă de prof. Adrian Cioroianu:

“Pentru cititor, nu garantez deloc o lectură uşoară, nici tonică şi nici cu happy end obligatoriu. (…) Rememorările unora sunt banale, ale altora sunt veritabile scenarii de film, altele par fragmente de romane noir. Dar, peste toate, există o încercare comună: aceea de a găsi o explicaţie pentru acea revoluţie consumată individual în depărtare de ţara natală. (…) volumul propus de Cristina Hermeziu — şi de interesanţii săi coautori — este nu numai un pas în direcţia bună, ci şi un pas mai sus: adică în sensul în care românitatea nu doar va fugi de ea însăşi, ca până acum, ci va găsi şi un moment de reflecţie calmă, pentru a lua ceva distanţă de propriile-i clişee, pentru a privi spre sine şi a încerca să se redescopere, înţelegându-se ceva mai bine.”

Doina Jela, redactorul cărții:

“Mi s-a părut că la nivelul anului 2011, cele două teme ale culegerii de confesiuni propusă de Cristina Hermeziu și apărută acum sub titlul Revolutia din depărtare, sunt adevărate obsesii nu deajuns de conștientizate, în discursul public de azi şi în mințile noastre ale tuturor. Ele sunt fireşte: 1. exodul de neoprit al tinerilor intelectuali din România, imediat ce graniţele s-au deschis; 2. mirajul şi frustrările a ceea ce unii refuză să numească “revoluţie”, preferând în cel mai bun caz termenul de “evenimentele din decembrie 1989″. Dacă parcurgerea acestor confesiuni limpezeşte cât de cât orizonul celor care şi le pun şi-i determină pe cei care nu şi le pun să o facă, eu, ca responsabil al colectiei Actual, de la editura Curtea Veche şi ca redactor al cărții, sunt mulţumită.”

Cristina Hermeziu, inițiatoarea și coordonatoarea volumului:

“Am învăţat, în mai bine de zece ani de jurnalism, că ştirile sunt despre politicieni şi vedete, iar reportajele — cele care îţi taie răsuflarea — despre oameni obişnuiţi. De aceea i-am căutat în lumea largă nu neapărat doar pe românii ajunşi pe culmi de notorietate — oricum dai peste ei —, ci pe românii plecaţi de acasă, dispuşi să descifreze, retrospectiv, gestul lor de ieşire radicală pe uşa deschisă de Revoluţia din 1989, dintr-un spaţiu presupus familiar, securizant. Adunându-le poveştile, mi-am dat seama că drumul parcurs de ei de atunci pare un straniu cordon ombilical, care îi ţine liberi, pentru că îşi cară istoria/revoluţia după ei, dar nu mai aparţin total niciunui loc. De cele mai multe ori,e o fugă din propria țarã pânã la capãtul lumii pentru a o iubi mai bine.”