PayPal

Donați ptr IRIR prin PayPal


"Exercițiu" la Școala de Vară
(Valeriu Antonovici)

IRIR la Colocviul european „Cioran: pesimismul triumfător”


Organizat cu prilejul centenarului Cioran de către Institutul Cultural Român în parteneriat cu Centrul Național al Cărții din România şi Muzeul Literaturii Române din Bucureşti, colocviul “Cioran” a avut loc pe 18 și 19 martie în cadrul Salonului Cărții de la Paris 2011. Dispărut în 1995, Emil M. Cioran, filozof român de expresie franceză, ar fi împlinit o sută de ani pe 8 aprilie 2011. Descris drept stilist al disperării, aristocrat al îndoielii sau dandy metafizic… Cine a fost de fapt Cioran?

Cu ocazia aniversării a o sută de ani de la naşterea lui Cioran, Institutul Cultural Român a invitat intelectuali europeni la o analiză colectivă asupra vieții şi gândirii acestui maestru al paradoxului. Moderatorii au fost Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, şi Georges Banu, profesor la Universitatea Sorbonne Nouvelle–Paris 3. Au participat Ingrid Astier, Nicolas Cavaillès, Aurélien Demars, Sylvie Jaudeau, Rolland Jaccard, Vincent Piednoir, Pierre Pachet, Fernando Savater, Barbara Scapolo, Sorin Alexandrescu, Sorin Ilieșiu, Simona Modreanu, Constantin Zaharia, Livius Ciocârlie, Florin Țurcanu, Liviu Tofan. Directorul IRIR a făcut o prezentare despre dosarul de Securitate al lui Emil Cioran.


Tot la Salonul Cărții de la Paris a avut loc duminică, 20 martie, lansarea cărții Revoluția din depărtare, sposorizată de IRIR. Alături de Cristina Hermeziu (autor coordonator), la standul României s-au mai aflat Katia Dănilă, Raymond Clarinard, Liviu Tofan și autorii Monica Heintz, Robert Adam, Raluca Ursachi și Iulian Nistea.

Despre Revoluția din depărtare puteți citi AICI și AICI.

Comments are closed.